Andreea Zabulic
Jurnal de rezidență
//-Caut cuvinte demne de a cuprinde înțelesul pe care această rezidență l-a avut pentru mine și mi se pare că toate sunt prea modeste pentru a încununa un sentiment ce izvorăște în culori abstracte.----------------;
//
Cred că ideal este să mă rezum la simplitate și onestitate, lucruri de care mi-am adus aminte în mod special în timpul șederii mele. }
Nu exagerez când spun că încă din prima zi am avut sentimentul că pășesc într-o altă dimensiune, una a cărei condiție de admitere este să îți lași grijile la poartă și să deschizi sufletul și mintea. Inima mi s-a așezat la locul cuvenit, nodurile s-au descâlcit și mă simțeam de parcă am ajuns acasă după o lungă și obositoare călătorie. Am inspirat adânc aerul locului și m-a încercat un sentiment de deja-vu în sensul cel mai plăcut.
Eram acasă.
Procesul meu de creație are două mari componente: cuvântul și schița de idee. Acestea sunt în strânsă legătură, însă își conturează bine și propriul rol.
Mi-am permis un timp de introspecție și meditație, dar și pur și simplu timp petrecut cu simplele plăceri ale vieții: de a cunoaște noi oameni, de a mă bucura de cer și pământ și de roadele acestora. Mi-a făcut o reală plăcere să observ spațiul care ne-a fost casă, lucru care reiese și din lucrările pe care le-am realizat. Detalii aparent nesemnificative sunt aduse în prim-plan, în căutarea unei atmosfere și frumuseți neconvenționale. Un spațiu banal este adus într-o nouă lumină și capătă mai multă expresivitate.
"La început a fost Cuvântul"
Sintagma este valabilă și pentru mine, la o scară mai mică și personală, căci scrisul este cel care își face primul apariția pe foaia albă. Gânduri și idei se concretizează pe hârtie precum lutul moale pe roata olarului. Cuvântul este cel cu ajutorul căruia pot descâlci ritmul haotic și ambiguu al minții și îi pot oferi formă și volum. Curând acestuia îi urmează și punctul, linia, suprafața. Schița de idee este solul fertil din care mai târziu evoluează o lucrare de artă. Elemente disparate devin un tot omogen în urma a numeroase încercări. În această metodă de lucru textul și imaginea coexistă și se potențează reciproc. Organică, plastică, versatilă, o practic de câțiva ani încoace, cu rezultate satisfăcătoare.
Jurnalul este prezent și în viața mea cotidiană. Sunt de „modă veche”, îmi place să scriu de mână, într-un carnet care mă însoțește ori de câte ori îmi permit. Pe paginile acestuia se găsesc fie observații cu privire la starea mea de spirit, fie cugetări despre viață, remarci față de comportamentul meu sau al celor din jur, dar și câte o listă de cumpărături sau un program al zilei. Scrierea a devenit pentru mine o modalitate de exprimare la fel de importantă ca desenul. Este mediul pe care îl folosesc pentru a face legătura între minte și mediul exterior, puntea de trecere între „eu” și „celălalt”, filtrul prin care privesc viața și încerc să îi găsesc un înțeles.
Până acum scrierea s-a aflat în culisele creației artistice. Rezidența de la Hundorf mi s-a părut oportunitatea ideală de a ieși din zona de comfort și de a încerca ceva nou, atât pe plan social cât și creativ și de a compune un proiect intim, cu valoare emoțională ridicată. Pentru prima dată am ales să aduc în prim plan și cuvântul. Pentru ca publicul să înțeleagă și să fie mai bine integrat în profunzimea lucrărilor, este necesar ca acesta să cunoască povestea de la care ele au pornit. Astfel proiectul s-a concretizat în forma unui jurnal artistic ce aduce împreună elemente din întregul demers de creație: text, fotografie, desen. Consider că l-am adus într-un stadiu ce surprinde sincer modul în care gândesc și în care eu îmi desfășor activitatea.
Experiența „Acasă la Hundorf” are acum un loc special în sufletul meu, datorită mai ales oamenilor ce o fac posibilă. Căci, așa cum se spune înțelept din moși strămoși, „omul sfințește casa”. Speranța mea este că ne vom revedea cu bine!