Straturi
Adelina Gavrilă
{{ Proiectele pe care le-am desfășurat în decursul activității mele artistice au avut tendința de a se transforma estetic și conceptual, simultan cu transformările mele.
////
Un parcurs lin, ton în ton, idei mici transformate în obsesii, execuții ilustrând probleme din lumea întâi, căutări nesfârșite ale idealului poetic și foarte multă joacă }---{
Așa arăta viața mea artistică înainte de pandemie... Apoi starea de urgență a reușit să mă bage (automat) într-o stare de introspecție creativă și să reseteze tot adevărul clădit până atunci. Plănuiam multe pentru 2020, dar după aceste evenimente extraordinare am decis să mă întorc la simplitatea uitată/ignorată de prea mult timp.
Plănuiam multe pentru 2020, dar după aceste evenimente extraordinare am decis să mă întorc la simplitatea uitată/ignorată de prea mult timp.
În momentul în care am aflat că tema rezidenței este "acasă" mi s-a părut că pământul ca material ar fi cel mai potrivit pentru a amplifica acest concept.
Anterior, făcusem câteva teste în lucrul cu pământul și îl integrasem în câteva proiecte, însă consider că nu reușisem până în acel punct să-l valorific cu adevărat. Abia în cadrul rezidenței am reușit să mă apropii mai mult de acest material, în timp ce am descoperit și interacționat cu comunitatea oamenilor din Viișoara. Proiectul “Straturi” este un melanj de tehnici și trăiri.
Tripticul este compus din materiale găsite în sat: tricoul lui Teo, fusta mamei doamnei Maria, camasa soțului doamnei Maria, sticla de la unchiul lui Andrei, pământ din gradină și lut din deal. Selecția portretelor a venit cât se poate de natural, prin interacțiuni simple și autentice.
În tot acest proces, am avut multe discuții cu mine însămi, însă fluxul gândurilor s-a oprit în momentul în care am început să prelucrez pământul. Când ajungi să iei pământul în mâini, să îl cerni, să îl fluidizezi, să îi vezi culorile, să îi simți mirosul, să te întorci în tot universul desculț al copilăriei... să intri cu adevărat în contact cu acest material - experiența devine foarte emoționantă. Am decis să aduc culoare în proiect, însuflețită fiind de energia satului.
Pe finalul rezidenței, m-a marcat întâlnirea cu un tânăr din sat, un băiat cu deficiențe de auz și vorbire care mi-a arătat un semn pe care l-am considerat revelator pentru temă. Cu ajutorul limbajului mimico-gestual, din conversația noastră, s-a întâmplat să-mi arate semnul pentru “acasă”. După două săptămâni petrecute în sat, mi-am dat seama că acela era punctul din care mi-ar fi plăcut să pornesc un proiect artistic acolo. Necunoscând însă locul, riști ca artist să faci o alegere de subiect superficială, raportându-te mai degrabă la contextul din care vii, decât la cel în care tocmai ai ajuns.
După rezidență, am rămas cu multe idei și povești pe care aș vrea să le continui.